Metamorfoza

Când soarele pălește încet printre norii meschini... si ultima lui raza adoarme înfrântă pe o petala, când amurgul cade prada ofilirii și se scufunda sângerând printre crengile amețite în vântul turbat, când curcubeele de culoare se transformă în gri și norii negrii acoperă triumfători paradisul unei primăveri fără sfârșit...
fluturii... sunt sortiți pieirii.
Ce e un fluture care zboară prin ploaie?
E un nebun!
Cum sa creadă ca poate zbura printre picăturile de ploaie la fel cum zbura printre razele de soare?
Cum sa se avânte intr-un zbor nebun prin ploaie neaintelegand durerea naturii?
Cum sa poată crede ca poate șterge fiecare lacrima a cerului cu aripile sale plăpânde?
Cum sa creadă ca el, un biet fluture naiv, poate aduce primăvara inapoi când fiecare picătură de ploaie nu e decât un bold care-I străpunge aripile?
Și la cât de crud și absurd a plouat peste acest biet fluture idiot... Acum ar trebui sa zacă intr-un insectar, alături de niște albine, muște,  păianjeni și gândaci.
Dar el... a plecat mai departe, carandu-și toate rănile în spate, tarandu-se printre frunze moarte și omizi, lasandu-și aripile aruncate în noroi.
Ce sa mai facă cu ele?
Aripile lui nu mai zburau și dacă nu le-ar fi părăsit ar fi murit acolo, cu ele.
Nu. Nu îmi mai e teama de ploaie.
Poate sa ploua continuu...
Oricum nu mai contează.
Atunci când ești omida poate sa ploua.
Căci eu am suferit o metamorfoza inversa.
Am devenit din fluture omida.
Și nu. Nu mă plimb prin ploaie pentru ca iubesc ploaia.
Mă plimb  prin ploaie pentru ca imi place noroiul. E mai comod așa. Când ești doar omidă poate sa ploua la infinit. Nu mai contează.
Și mă rog sa nu îmi crească aripi pentru ca m-as transforma probabil intr-o molie.
O molie care nu ar mai cauta razele  soarelui ci întunericul.
Când ești omida te plimbi prin noroi și ești bine. Poate sa ploua. Oricum nu mai contează.
Sunt o omida care privește cerul din noroiul rece și în fiecare stea caută reflexia ta.
Sunt o omida care fuge de flori, fuge de soare soare și detesta primăverile de basm.
Sunt o omida care se plimba prin noroi și încearcă sa uite ca intr-o primăvara blestemata i-au crescut aripi colorate sa că a putut zbura.
Sunt în noroi si privesc stelele. Și de fiecare data doare.
Și mă rog sa nu îmi crească aripi, sa nu mai înfloreasca pomii, sa nu mai iasă soarele... Mă rog sa uit...
căci în fiecare primăvara,  când totul revine la viață,  eu mai mor câte puțin.  Poate sa ploua. Când ești doar o omida. .. Chiar nu mai contează.

Dar gata cu circul

Iubirea noastra a fost un circ ieftin. Tu ai fost un bufon iar eu o marioneta.
Probabil ai crezut ca odata ce imi vei taia sforile totul va revenii la normal.
Ai vrea sa ma vezi?
Pot sa ma misc. Pot sa merg, pot sa ma imbrac, pot sa ma machiez, pot sa dansez...
Pot sa merg la job, pot sa merg la piata, pot sa merg la coafor. Pot sa rad, pot sa fac glume si sa fac oamenii din jur sa rada.
Pot sa merg in vacante sau la petreceri.
Nu pot sa traiesc.
Am trait cu adevarat doar cat am fost o paiata ridicola in bratele tale. Eram doar o marioneta, tu... un bufon.
Eram cea mai vie marioneta din lume!

Daca tot esti atat de bun la asta... Pe locuri, fiti gata, START!

Hai sa continuam sa ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic...
Hai sa continuam sa ne prefacem ca am trecut mai departe...
sa ne spunem ca viata merge inaine.
Dupa ce au trecut cateva zeci de mii de ore... si au curs cateva zeci de mii de lacrimi... chiar daca au trecut cativa ani si ne-au mai aparut intre timp cateva riduri, chiar daca au trecut atatea nopti si vise, atatea zile si proiecte... ranile inca sunt deschise.
Nu suntem niciunul atat de ipocrit incat sase vindece ranile alea.
Hai sa ne prefacem ca nu suntem prizonierii unei amintiri care va traii pe veci.
Acum ca sitiu cum te poate elibera adevarul... si stiu ca lacrimile nu duc neaparat catre un spital de nebuni... poate cu timpul voi invata si cum sa fug departe de tot ce e in inima mea.
Hai sa ne prefacem ca-am trecut mai departe.
Hai sa fugim de tot ce a fost.

Uneori ingerii fac parte din viata noastra

Ii multumesc astazi unui om caruia ii datorez, intr-o mare masura, ceea ce sunt.
Ii multumesc in fiecare zi.
Ii multumesc atunci cand ma uit in oglinda si ma respect, atunci cand am curajul sa privesc adanc in sufletul meu si sunt mandra de mine.
Atunci cand ar trebui sa imi fie frica si nu imi e.
Atunci cand mi se spune ca nu pot si pot.
Atunci cand vad ca nu pot inca dar stiu sigur ca voi putea.
Atunci cand mi se spune ca voi pierde si totusi castig.
Atunci cand stiu ca nu voi pierde niciodata.
Atunci cand as putea face un rau si aleg sa nu il fac.
Atunci cand ma straduiesc sa fac un bine.
Atunci cand ma asez pe iarba dimineata si privesc picaturile de roua... cand privesc cerul si nu pot fi o fiinta mediocra.
In viata asta sunt multi oameni care iti spun cine esti.
Prea multi.
Prea putini sunt cei care te construiesc si te ajuta sa descoperi tot ce e mai bun in tine cu fiecare zi.
Prea putini sunt cei capabili sa te invete sa fii un om bun, corect, demn, cu aspiratii inalte.
Sunt prea putini astfel de oameni nobili.
Eu sunt norocoasa.
Eu am astazi sansa de a-I multumi lui Dumnezeu ca un astfel de om nobil.si-a pus amprenta asupra mea.
II multumesc lui Dumnezeu ca a facut posibil ca vorbele acestui om sa isi gaseasca ecou in sufletul si mintea mea.
Suntem acesti oameni. Suntem acest ecou.
Suntem acest ecou care odata auzit va rasuna mereu in timpanele noastre si nu ne va lasa sa derapam, sa devenim ca multi altii.

Ingerii sunt printre noi.
Si noi, la un moment dat, va trebui sa fim ingeri pentru altii.

Minunile dureaza putin. Dupa aceea se transforma in farsa.

Am vrut sa itert. Am vrut ca in saptamana dinaintea Invierii Domnului sa pot sa-i iert pe cei pe care ii dispretuiesc. Nu am putut. Si asta nu pentru ca urasc ci, mai rau, pentru ca imi e scarba. Imi lipseste nu numai puterea de a iubi orice, imi lipseste si puterea de a trece peste orice. Si daca tot n-am reusit decat sa-mi bag picioarele in nemurirea sufletului m-am decis sa fac tot ce-mi sta in putinta ca nu cumva sa ma aseman, Doamne fereste, vreo secunda, cu voi. Si ca sa nu fiu o jigodie de doua parale si sa atac pe la spate, asa cum fac niste lasi(si lase) fara niciun pic de respect pentru propria persoana macar (dealtfel nici nu va pot acuza pentru asta),am sa va avertizez ca veti pica prercum mustele. Existenta voastra se traduce astfel: mediocritate si lasitate (indiferent de functia pe care o ocupati). Pana la urma, ceea ce numesc oamenii destin nu este altceva decat prostia lor nu? Destinul este propriul nostru caracter cum zicea si Paler. Mama!!! Ce trist pentru unii!!! Am decis sa va punem oglinda in fata. Sigur, cum a spus si bietul Blaga (scarbit fiind probabil la randul lui de niste "stimabili" ca si voi): "Sunt oameni pe care nu indraznesti sa ii ataci pentru ca se ascund in murdaria lor ca sepia." Dar cum unii dintre voi locuiti ca niste cocalari veritabili ce sunteti in case luxoase si conduceti masini belea, am gandit ca poate ar fi bine ca si UNIVERSUL VOSTRU EXTERIOR sa fie cat de cat in armonie cu cel interior: PUSTIU, RECE si JEGOS. Progresul este de cele mai multe ori insotit de regres interior. Ati progresat destul! Desigur, nu atat cat v-ati fi dorit dar, zic eu, suficient. Si daca tot nu va colcaie constiinta, poate ca e timpul sa va afundati in destinul vostru imbacsit si stramt, si in adevarul vostru mizerabil care va coboara. Va fi nevoie de cativa ani ca sa se opreasca ecoul cuvintelor si faptelor voastre mizerabile.Va fi nevoie de oameni demni ca sa faca se sa evapore pudoarea voastra de kitch. Din pacate pentru voi, ei exista. Va mai dau un singur citat din Paler: " Cum sa uitam,ca poate, mai mult decat scopul, ceea ce ne defineste este felul cum intelegem sa ne indreptem spre el? [...] Nu, eu nu am putut niciodata sa scap de ideea fixa ca un scop inalt nu poate fi atins decat cu mijloace inalte si ca, uneori, daca nu ne atingem scopul, ne ramane cel putin onoarea mijloacelor prin care am incercat sa ajungem la el." Voi ramaneti cu "onoarea" mijloacelor prin care ati incercat sa ajungeti la scopurile voastre. Felicitari!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

?

Hei voi!
Da, voi!
Cei ce „stiti” care sunt valorile noastre.
Cei ce „stiti” de unde venim si unde ne ducem,
„stiti” in ce credem si de ce,
pentru ce luptam si de ce.
Cei ce „stiti” pentru ce deschidem ochii in fiecare dimineata,
dupa o noapte in care am visat „stiti” voi ce...
Cei care „stiti” care sunt sperantele noastre,
visele noastre, dorintele noastre...
Cei ce „stiti” ce avem si pretuim
si „stiti” ce nu avem si vrem.
Voi! Ce „stiti” ce iubim, pe cine, cat, cum si de ce.
Voi! Ce „stiti” la ce suntem dispusi sa renuntam
dupa ce am luptat pentru a avea...
Voi ce „stiti” pentru ce traim si cum o facem.
Voi cei care „stiti” cand suntem fericiti si de ce...
Voi cei care „stiti” cand nu suntem fericiti si de ce...
Voi cei care... nu aveti nicio intrebare pentru mine... pentru ca „stiti”...
Cine sunteti voi?
Caci astazi am calcat intr-un cacat.
Si a inceput sa-mi miroasa a valorile voastre,
a drumurile voastre,a destinatiile voastre,
a credintele voastre, a scopurile voastre (si felul cum incercati sa ajungeti la ele),
a visele voastre, a sperantele si dorintele voastre,
a iubirile voastre, a luptele voastre,
a fericirile voastre si a lipsurile voastre...
Si m-am gandit ca poate vreti o mostra
din ce mi-a mai ramas pe talpa...
Sa mergeti cu ea la analize...
Ca sa-mi puteti raspunde si mie la intrebare.

Mozart - Requiem

Recviem (în re minor) este ultima lucrare a lui Wolfgang Amadeus Mozart, capodoperă a muzicii clasice, compusă în ultimul an al vieții sale, 1791.
Lucrarea, care are structura unei mise, este compusă din 12 părți (Dies irae, Tuba mirum, Rex tremendae, Recordare, Confutatis, Lacrimosa, Domine Jesu, Hostias, Andante, Sanctus, Benedictus, Agnus Dei), având la bază șase strofe ale unui text poetic latin din veacul XIII și șase texte liturgice, ce fac parte din slujba funerară, partea denumită "Lacrimosa" fiind cea mai cunoscută. Recviemul este scris pentru patru voci soliste (soprano, alto, tenor, bas), cor mixt și orchestră.
Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că Requiem-ul (Pe care nu va reuși să-l termine, pe măsură ce compoziția avansa, boala de care suferea Mozart se agrava. Acest lucru a fost dus la îndeplinire de elevul său Franz Xaver Süssmayr, după notițele lui Mozart) era o compozitie pe care și-o scrie pentru propria sa moarte. În ciuda impresiei lui Mozart, Recviemul nu a fost interpretat la moartea sa, dar a fost interpretat în 1809 la funeraliile lui Joseph Haydn și, 40 de ani mai târziu, la cele ale lui Frédéric Chopin.
În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ștefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori. (se pare că așa era tradiția la Viena), la cimitirul Sankt Marx.
Mottoul lui a fost " Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine"

Vreau sa plang

As vrea sa am puterea sa plang.
O scurta calatorie prin memorie - asta ar fi de ajuns. O scurta calatorie prin memorie si peretii goi care ma inconjoara, duri, reci, gazduiesc reflexia amintirilor.
Iluziile se preling pe peretii meschini ca diapozitivele.
Si as vrea ca durerea sa rascoleasca totul in mine, sa ma mai nasca odata, pura, fara niciun regret... si-mi vine sa tip in aerul viciat de amintirea respiratiei tale.
Si as vrea sa plang. Sa plang asa cum nu am plans nici cand eram copil. Sa plang si sa simt ca nu ma mai pot opri. Sa-mi doresc sa ma opresc dar sa nu te mai pot uita... si sa plang iar. Si fiecare lacrima sa fie uitare si plansul exorcizare.
Imi doresc sa plang pana ce lacrimile de uitare nu vor mai fi ca sa mai poata curge si atunci sa iasa sange si deabia atunci voi sti ca nu mai esti.

Genesis - Dreaming While You Sleep

Va urma...

Stau pe ruinele unei existente ratate si privesc inainte. Cica s-ar anunta un nou inceput. Nu am asteptari prea mari...

The journey of my life...

Pompei

Definitia pasului absent

Doar un pas ne desparte
Nu stiu daca e al meu sau al tau
Tu stai pe un mal al lui
Eu pe altul
Si intre noi curge noaptea
Ca sa ajungem atat de aproape
Ca sa ramanem atat de departe
doar un pas ne desparte
Si intre noi curge noaptea continuu
prin pasul absent.

Octavian Paler

Drogati indragostiti

O dupa-amiaza de sambata. Gara Bucuresti Nord. Aglomeratie. Oameni de toate varstele. Bagaje.
Nu vreau sa intru la metrou. Vreau sa stau putin si sa privesc. Am timp!
Mc Donald's. O masa libera! Un sandwich si un shake. Privelistea? O gara. Multi oameni.. Contrast puternic: Toti alearga, toti sunt grabiti. Trafic infernal. Daca te opresti risti sa fii calcat in picioare si de rotile de la trolere. Cei care stau la masa si sunt singuri vorbesc la telefon. Eu nu vorbesc la telefon. Stau si privesc. Am timp!
La masa alaturata sta un cuplu. Un el si o ea. Imbracati simplu si cu rafinament. Stau foarte apropiati. El ii mangaie parul si ii atinge din cand in cand buzele subtil. Ea inchide ochii. Nimic vulgar in gesturile lor. Vorbesc foarte incet. Nu aud nimic din ce-si spun, dar lumina din ochii lor tradeaza toata discretia.
Ma simt singura. Niciodata nu am intors capul dupa cuplurile de indragostiti care merg de mana pe strada sau se saruta pe la colturile blocurilor. Nicioda nu mi-au spus nimic. Niciodata nu m-au facut sa ma simt singura indiferent cat de singura eram. Iubirea lor mi se parea un lucru mediocru si fals.
Acum ma simt singura. Si realizez ca ochii mei nu emana lumina pe care o emana ochii tierei fete din fata mea. Ma simt singura. Si daca privesc sincer in mine gasesc si o doza de gelozie pe care n-o pot justifica. E numai vina mea. Inima mea este inchisa pentru renovari. Termenul se prelungeste in fiecare clipa. Lucrarile la o autostrada din Romania s-ar fi terminat mai repede.
Gandurile care dau navala in creierul meu sunt spulberate de sunetul strident al unui telefon. E telefonul fetei despre care va povestesc. Raspunde pe un ton dulce. Reusesc sa aud ce spune dar nu dau prea multa importanta. Ma preocupa mai mult imaginile decat conversatia ei. Mana iubitului se plimba usor pe piciorul ei... dinspre genunchi in sus... din ce in ce mai sus. Buzele lui ii ating gatul lasciv. Amandoi zambesc. La un moment dat imi atrag atentia cuvintele tinerei: "Da, iubire, ma duc la bunici. Nu ma simt foarte bine. Nu stiu... Vorbim cand ajung... Si mie.. Si eu TE IUBESC. Pa. Te Pupic. Pa." Cuvintele nu-i erau adresate barbatului care o saruta pe gat si-i mangaia picioarele... ii erau destinate persoanei de la telefon. Inchide si-l saruta pe cel de langa ea. Amandoi rad.
Mie imi vine sa vars. Nu, nu e de vina mancarea de tip fast-food.
Si incep sa-mi respect inima in renovare de atat timp. Respect piatra tare din ea care nu se poate prelucra usor. Eu am inma in renovare si praful se asterne pe ferestrele ochilor mei. Dar inima mea nu e o ruina. Nu e moarta.
Acum realizez de ce .
Pentru ca nu mai cred in lumini moarte. Pentru ca nu mai cred in zambete cu o mie si una de nuante. Cuvintele "te iubesc" se nasc din inimi moarte. Din ruinele unor suflete injectate cu drogul ipocriziei. E ca o xilina care-ti anesteziaza simturile si constiinta.
Pentru ca sunt prea multi injectati cu aceasta xilina care iti permite sa rostesti cuvinte fara sa simti, dar va veni momentul in care xilina nu va mai avea efect. Atunci vor simti durerea. Iar durerea nu va fi suportabila.
Pentru ca nu mai pot rosti cuvinte al caror ecou stiu ca se va pierde printre ruine... pentru ca fiecare sarut are gust de xilina. Un gust de xilina care imi provoaca greata.

Romania Outlet

Avem o tara de mana a doua?
Nu. De mana a paispea.
Tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, care se ridica la aproape 70 de miliarde de Euro.
Presedintele nostru afirma in 2009 ca nu exista criza in Romania. Criza e la televizor. Criza e in toata lumea, mai putin in tarisoara noastra. Criza in Romania e inventata de moguli.
Stau si ma intreb in ce tara traia? Sau despre ce tara vorbea? Despre acceasi tara despre care acum spune cu atata nesimtire ca e o tara de mana a doua?
Nu trebuia sa fii geniu, ca sa iti dai seama ca intr-o tara precum Romania, pur si simplu, efectele crizei urmau sa fie devastatoare pentru ca:
In primul rand nu mai producem nimic. Importam inclusiv chibrituri in timp ce snobii fac credite peste credite ca sa-si cumpere toale de firma si telefoane cu touch-screen. Da, avem un sistem bancar solid dar asta pentru ca e in interesul altor natiuni
In al doi-lea rand pietele emergente sunt dominate de multinationale, legate de grupurile financiare si bancare ale marilor afaceristi care scriu istoria inainte ca ea sa se intample. Si astia nu sunt romani
In al trei-lea rand eram condusi de niste imbecili. Si inca mai suntem.
Interesant de mentionat este faptul ca in Romania bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de straini.
Nici macar CEC-ul nu mai exista. Ma refer la Casa de Economii si Consemnatiuni. Romania nu mai are o astfel de institutie. Acum se numeste CEC Bank. Si functioneaza in consecinta: CEC Bank are de vanzare 150 de case si terenuri executate silit - conform ZF News. Si CEC-ul nu este singura banca din Romania.
Trist este ca celelalte banci au mult mai multe astfel de active scoase la vanzare. Si mai trist este ca aceste banci sunt banci cu capital strain.
Si mai si mai trist este ca aceste active nu vor fi cumparte de romani nici macar in proportie de 10%.
Romania este un outlet. Unul dintre cele mai ieftine outleturi din lume. Iar noi nu suntem nici macar lucratori comerciali.
Suntem sclavi.
Celor care inca mai cred ca " iesim din recesiune" pentru a "n"-spea mia oara le urez somn usor. Dar le recomand sa aiba grija ca visul s-ar putea sa se transforme in cosmar.

Stiu

Am gasit acest citat pe blogul lui Tudor si mi s-a parut foarte interesant:

"Am gasit. Stiu. Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi. De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui. Da, sunt neputincios, caci niciodata n-am stiut sa sparg oglinzi. Mi-a fost teama c-am sa ma omor."

Mai poate cineva sa sparga oglinzi?

De ce-am face-o? Cand iubirea e inteleasa doar ca o mecanica a sabloanelor.

E doar un sentiment imbacsit de orgolii, nevoi si vanitate.

E marketing.

Totul pe sistemul cerere - oferta. Vrei mai mult? CAATTT? 20%? .... Prea mult!!!

Mai punem un 5% .... nu?

Bine! Hai 10%!!! Super oferta!!! N-as rata-o in locul tau. Batem palma?

Si eu te iubesc.

Iubim toti pe ritmuri de manele (chiar daca unii dintre noi asculta Chopin)...
Mai mult nu putem.
Si tocmai pentru incapacitatea noastra de a sparge oglinzi dragostea noastra se comporta ca o tarfa. Ne ofera ce dorim sa gasim in ea.
Si nu suntem mai mult decat reflexia unei paiate ridicole.
Dragostea omului e ca mirosul florilor: Nu se naste din suflete vestede.
Dragostea noastra nu e decat o pudoare egoista.

http://www.eventim.ro/ro/bilete/mischa-si-lily-maisky-bucuresti-ateneul-roman-224602/performance.html

US Open

Roger Federer l-a intalnit in sferturi pe vechea sa cunostinta Robin Soderling.
Putin cam infatuat Federer avand in vedere faptul ca deabia s-a oprit sa salute :)).
A fost un meci tare: 18 asi, un vant cumplit si un scor final de 6-4, 6-4, 7-5.

Declaratia lu Federer:
Toata cariera am exersat serviciul, iar daca nu pot sa servesc in conditii de vant, atunci chiar am cu adevarat o problema. Poti sa ma trezesti la 2 sau 4 dimineata si pot sa servesc impecabil. Face parte din viata oricarui jucator".

Declaratia lui Soderling:
Este un jucator foarte bun pe vant. Se misca bine pe teren si este mereu in locul potrivit. Cu prima minge cred ca a gasit toate liniile careului de serviciu, ceea ce nu este o treaba prea usoara".

Si nu degeaba a fost de cinci ori castigator la US Open.
Eu nu cred ca Roger Federer este un jucator foarte bun pe vant. Eu cred ca Roger Federer este un jucator foarte bun.
In finala va intalni tot o veche cunosinta... ceva mai noua: sarbul Novak Djokovic.
Si daca istoria se repeta sper sa se repete isoria din semifinalele de anul acesta de la Toronto.
Oricum de obicei cam asa se intapla cand cei doi se gasesc pe teren.
Go Federer!

Totusi cuvinte

Ma intreb de ce nu pot sa dorm.
Greierii au tacut, stelele au apus, copacii sunt din ce in ce mai goi. Vor fi in curand la fel de goi, ca si sufletul meu - dezbracat de amintiri, plin de sperante moarte, golit de iluzii abandonate pe un peron aglomerat.
Frunzele lor vor muri incet si se vor desprinde pe rand de crengile triste pe care se va insinua zapada ca rugina cinica de pe masca celor care stau la caldura si privesc pe fereastra.
Vantul smulge crud frunzele din copaci, le amageste putin cu un zbor ironic... iar apoi le lasa sa cada nonsalant. Iar ele raman acolo... pe pamantul rece... tanjind dupa crengile lor... si inteleg atunci ca au fost abandonate definitiv... ca nu mai exista un alt sezon pentru ele... si asteapta se fie calcate in picioare.
Si inteleg suferinta copacilor.
Daca-as fi un pom mi-as dori sa fiu conifer si sa traiesc in muntii inalti, departe de voi, sa nu-mi vad niciodata sperantele calcate in picioare.
Dar nu sunt un conifer. Si raman aici, printre voi. Si plec la servici in fiecare dimineata, si in drum calc pe covorul de frunze la fel de nepasatoare ca si voi.
Si astept frigul. Si sper sa fie atat de ger incat sa inghet. Sa inghet si niciodata o raza de soare sa nu ma mai poata dezgheta.
Raman printre voi si-l astept pe Mos Craciun.
Sper sa-mi aduca o umbrela si o masca, sa pot supravietui printre voi.
Dar pana atunci trebuie sa ma apar de ploaie. Am inceput sa ma tem de ea ca de o fiara cu gheare ascutite. Ma simt ca un fluture care stie ca daca o picatura ii va atinge aripile zborul lui se va sfarsi, iar el va muri in noroi.
Si nu sunt nici fluture nici conifer. Adevarul meu e undeva la mijloc.
Ca sa pot ramane aici, printre frunze moarte si omizi, intr-o stare de spirit ambigua, privind la zborul unui fluture naiv care nu stie ca norii se aduna pe cer.

Campion la Cincinnati

Asa cum am promis: Go Federer!!!
Astazi am asistat la un meci tare: finala de la Cincinatti intre Roger Federer si peste prajit :)).
Americanul Fish l-a invins pe Roddick cu 4-6; 7-6; 6-1, in timp ce Federer l-a aranjat pe Baghdatis in doua seturi, scor 6-4, 6-3, in semifinale.
Fish a fost intr-o forma destul de buna avand in vedere cura drastica de slabire pe care a suportat-o, pauza de vreo sapte ani si tricourile pe care si l-ea schimbat mai des decat o pitipoanca. Trebuie sa recunosc fapul ca lui Federer (care arata la sfarsitul meciului ca si cum atunci ar fi intrat pe teren) era sa-i stea in gat pestele de cateva ori :)), dar finanul a fost cel asteptat: 6-7, 7-6, 6-4.
Go Roger Federer!

Femei de sapte stele. Unice

Am observat o chestiune pe cat de ciudata pe atat de penibila: Orice persona, posesoare a unei carti de identitate al carei CNP incepe cu cifra 2, a facut o obsesie pentru unicitatea si originalitatea ei.
Daca la o reuniune de grup una dinte tipe constata ca o alta poarta acelas model de bluza sau de cercei e clar. O copiaza!
"Are cumva senzatia ca va arata vreodata ca mine?"
Nu, pepusa, stai linistita! Tu esti singura, unica, incomparabila, incontestabila, irefutabila...TU.
Dincolo de asta sunteti toate la fel! Dar asemanarea este izbitoare si trece cu mult de orizonturile pe care vi le ofera vremurile sau generatia de astazi!
Nu puteti concepe viata fara placa de par, cateva tone de fixativ, unghii mai lungi de 2,5 cm, brizbrizuri si ochelari de soare, pe care ii purtati mai mult decat ii poarta mamaia pe cei de vedere.
Daca nu dormiti in bratele vreunui cocalar dormiti cu Tweety.
Mancati vreo' 20 de inghetate pe bat in fiecare zi!
Va plac exact aceleasi lucruri: Tweety, Liviu Guta, Adrian Mutu, Gucci, Luis Vuitton, Puma, LG cu touch screen, Mercedes, BMW etc.
Aratati ca o combinatie ridicola si nefericita dintre un Babuin si o gasca.
Incercati disperate sa atrageti atentia: Vorbiti tare, cu un tupeu jegos, "in fite" si gesticulati mult.
Cand mergeti am senzatia ca vreti sa va dati cu posteriorul de toti peretii si va scuturati pleata de mai multe ori intr-un minut.
Cu toate acestea voi sunteti moderne si unice si va intristeaza sau va irita fetele care nu se "ingrijesc" sau nu se "respacta" ca voi.
V-ati privit vreodata in oglinda fara kilogramele de aur, toalele belea si tonele de make-up?
DA?
Degeaba! N-ati vazut ce trebuia. Nu sunteti nimic mai mult decat niste trofee deplorabile egale cu zero.
Si cu toate acestea inca va mai ambitionati sa pozati la pagina cinci.

Mda...poate data viitoare

Din pacate in urma turneului de la Toronto ramane valabil clasamentul:
Nr.1 Nadal, nr.2 Federer.
Pana aici ma intereseaza.
Vedem US Open in curand.

Toronto Master Series

Se pare ca vom avea parte de o finala intre Murray (invingatorul lui Nadal) si Federer (care l-a invins azi dimineata pe Djokovici).
Dupa esecul de la Roland Garros in fata suedezului Robin Soderling si turneul absurd de la Indian Wells, inca mai cred intr-un NO.1 MONDIAL - ROGER FEDERER!

Manelistii considera impozitarea veniturilor o forma de discriminare

Manelistii considera ca impozitele trebuiesc platite de romani, nu de tigani care constituie o categorie minoritara.
Adica: Ei sunt tigani, smenari, si minoritari (saracutii de ei). Impozitele le platim noi. Ca doar noi conducem Romania si-i discriminam ca pe niste sclavi.
Dealtfel, intr-un orice alt context, daca ai folosit termenul de "tigan", si e vreunul prin preajma ta, iti face imediat buzunar la mate ca prea te crezi smecher. Dar cand vine vorba de Euroi, ei bine, lucrurile se schimba.
Adica ei are si initiativa: Tiganii au facut un memorandum in care explica faptul ca impozitarea veniturilor manelistilor este o forma de discriminare, mai mult decat atat, o forma de intimidare etnica. Acest memorandum va fi trimis Fondurilor Internationale.
Bun... pana aici a fost funny. Sa vedem de-aici incolo.
Sunt foarte curioasa in ceea ce priveste formula prin care se vor stabili sumele reale incasate de acestia (in afara de cele provedite din vanzarea de discuri). Pentru ca manelistu' nu tine concerte.
El canta la nuntile si petrecerile bastanilor. Si daca-l intrebi pe ce bani... canta pentru fratii si fanii lui ca el are valoare si nu-i trebuie bani. Vila, Mertanu' si ghiulurile si le-a cumparat cu valoarea lui proprie si personala.
Si acum sa te vedem domnule functionar cum demonstrezi tu contrariul.
Ba mai mult. Cred ca ar trebui impozitate si printesele lor cu puteri supranaturale care da in carti si-n ghioc.
Ia sa vedem...
Te tine sa te duci s-o impozitezi pa Piranda?
Pai daca te alearga cu magia neagra, cu flacara violet sau mai stiu eu ce?
Daca te trezesti ca te mictionezi argint viu?

( Vezi blog-ul lui Iulian Urban - ceva foarte interesant)

Viata pe un peron 2

"Trenul accelerat 3002 va sosi in zece minute la linia 1"
Ce-as mai putea spune in 10 minute?
A fost o asteptare lunga. Ca o coma de cativa ani din care te trezesti subit si vezi soarele. Si te doare tot! Fiecare milimetru patrat al corpului tau. Toate articulatiile iti sunt amortite, muschii atrofiati. Te misti greu si fiecare pas iti provoaca dureri cumplite.
Sunt aici de ceva vreme... dar aceste zece minute se scurg mai greu decat s-au scurs toate anotimpurile, toate noptile, fiecare rasarit sau apus magic. N-am crezut vreodata ca minutele pot dura atat de mult! Secundarul ceasului gigantic de pe perete inca se mai invarte, dar timpul parca nu tine pasul cu el.
Ma gandesc la tot ce las in urma. Nu. Nu imi pare rau.
Voi lasa aici iluzia mea. Pe acest peron care pare un cimitir, sau, mai bine zis, un orfelinat pentru iluziile parasite de suflete reci.
Trenul meu a sosit in sfarsit!
Urc pe scara vagonului, un fluier scurt si deja s-a pus in miscare.
Ma uit cu ochi pierduti la peronul care mi-a fost gazda si profesor atata vreme.
Macar el ar fi meritat un " la revedere". Ii las totusi o amintire. I-am incredintat iluzia mea.
Sta pierduta pe mijlocul peronului, nu intelege nimic, nu-si mai intelege nici macar sensul. E ca un copil pierdut intr-un supermarket, sau pe o plaja aglomerata, care se uita disperat in toate partile cu lacrimi in ochi. Cu cat ma indepartez se micsoreaza... in curand o voi pierde din ochi.
Nu, nu o voi uita. Voi sti intotdeauna ca a existat candva.
A fost iluzia mea despre tine.
Dar nu o voi reinventa vreodata.
Daca, din intamplare, treci vreodata pe acel peron si te impiedici de ea, nu te speria, nu e agresiva, nu te va face sa cazi, nu se va aciui pe langa tine, nu te va deranja cu nimic.
Eventual o poti plasa intr-un colt intunecat astfel incat sa nu mai impiedice pe nimeni.
Nu ma cauta. Eu nu mai sunt acolo.

Viata pe un peron

Sunt aici de ceva vreme...
Nu mai stiu cum am ajuns.
Nu mai stiu pe ce drum am mers... sa fi fost zi, sa fi fost noapte, Iunie, Noiembrie...nu stiu in ce zi sau la ce ora am ajuns.
Sper ca n-am ajuns prea tarziu.
E foarte aglomerat aici... multe sentimente, multe ganduri, iluzii, sperante, toate la un loc, abandonate aici multe dintre ele...uitate ca si cum n-ar fi existat.
Sunt aici de ceva vreme... stiu ce se intampla in fiecare zi, la fiecare ora. Stiu ora la care ajung si pleaca toate trenurile, catre toate destinatiile. As putea-o inlocui cu succes pe doamna gretoasa si stresata ( nu stiu de ce) de la ghiseul de informatii.
Calatorii ajung aici ducand un bagaj greu. Se opresc in fata panoului unde sunt afisate plecarile, lasa jos bagajul pentru cateva secunde, isi sterg sudoarea de pe frune, apoi se indreapte grabiti spre ghiseul unde se vand bilete.
Toti par a fi foarte siguri de destinatia lor. Unii pleaca entuziasmati, altora li se citeste pe fata tristetea, nodul din gat, golul din stomac... Nu vor sa plece. Vor lasa aici o parte din ei,
Unii se intorc dupa cateva zile sau saptamaini sau luni...altii niciodata.
Sunt multe trairi aici. Multe imbratisari, multe declaratii sincere, bucurie, durere...
Totul la intensitate maxima. Ca o piesa pe care o canti ca tribut pentru o persoana draga, plecata dintre noi, pentru prima si ultima oara.
Aici oamenii nu poarta masti. E un loc sincer.
Sunt aici de ceva vreme.
Nu stiu cand voi pleca. De multe ori, atunci cand plictiseala pune stapanire pe mintea mea, e foarte mare tentatia de a ma urca si eu in unul din trenuri, dar ma lupt cu aceasta idee si castig de fiecare data.
Astept. Astept de cava vreme... Astept trenul meu.
Nu-i cunosc cu certitudine destinatia, dar stiu ca e trenul meu si el ma va duce unde trebuie.
Nu a fost anuntat pana acum. Dar astept.
Sunt aici de ceva vreme...

Octavian Paler - sinteza zilei

A walk to forget. Forever

Si nu...nu ma plimb prin ploaie pentru ca-mi place noroiul.
Ma plimb prin ploaie pentru ca iubesc ploaia.
Pentru ca asterne curcubee multicolore peste realitate, lacrimi ascunse si mute ce se nasc precum niste iluzii desarte si ieftine din bolta rece a unui infinit mort.
Si cad...
Fara nicio logica.
Si pamantul le absoarbe insetat si sadic.
Si-mi doresc sa ploua...sa stiu ca ploua, sa simt ca ploua. Sa ploua peste intreaga mea fiinta, sa-mi atinga mainile, picioarele, buzele, obrajii, pleoapele.
Sa-nchid ochii si sa simt cum ploua.
Tunetele sunt soapte, vantul...mesajul unor iluzii moarte, pietrele sunt suflete casante iar anotimpurile...suma unor clipe lauze.
Materia s-a descompus demult. Mai e doar ploaia.
Cuvintele si-au pierdut demult intelesul. Mai e doar ploaia.
Si merg inainte, ocolind orice obstacol al ratiunii. Vreau sa ajung in inima ploii, sa-i ating fiecare picatura, sa nu ratez niciuna, sa-i pot cuprinde tot Universul, sa-i inteleg logica abstracta, s-o domin, s-o consum!
Dar nu mai pot. Ploua infernal! Vantul isi face de cap cu mine, tunetele sunt asurzitoare, pietrele dor, iar noroiu...e peste tot!
NU ma mai lasa sa ma misc. NU mai pot inainta dar nici nu ma pot intoarce.
Noroiul si mocirla au pus stapanire pe fiecare celula a mea si ma tin strans, ca-n lanturi.
Si-mi ating picioarele, mainile, obrajii, buzele, pleoapele!
Imi intra in urechi, in gura, ma sufoca!
Si atunci ma rog sa se opreasca ploaia, sa taca tunetele si vantul sa-si tina respiratia.
Si ma rog sa nu mai ploua... sa iasa soarele. Sa arda puternic si sa stearga orice dovada a ploii, sa usuce noroiul de pe mine.
Sa usuce TOT: iluzii, sperante, dorinte, imagini, amintiri...
Vreau sa arda soarele. Sa elimin tot ce-a fost prin toti porii, sa nu mai ramana nimic!

Nu, n-a fost potopul lui Noe, a fost doar o ploaie absurda de vara.

How many more candles do we need?

Fara indoiala nu mai putem spera dect la o schimbare radicala a valorilor.
Cei cativa care inca mai avem constiinta si valori - acea lumina pretioasa dar fragila in haosul acestei lumi care ne determina s-o intrebuintam doar pentru a lumina muradria si gunoiul. Doar cativa mai merg inainte pe drumul luminat de constiinta si valorile lor.
Restul...inainteaza sprijinindu-si slabiciunea morala pe carjele nesimtirii. Dar inainteaza repede si sigur, lasand in urma lor numai gunoaie (altele decat ei) de care sa se impedice fraierii cu luminita.
Nu stiu ce v-a revelat voua luminita, insa mie, singurul lucru pe care mi l-a aratat este cruda realitate ce divulga o lume de tute, imbecili, lenesi si needucati cu din ce in ce mai putine exceptii.
Si nu ma sperie valorile lor nule, nu ma sperie valoarea pe care si-o invoca in refrenuri nesimtite, nu ma sperie nici credinta lor exacerbata in aceste nonvalori, nici siguranta cu care fac sau spun lucruri rusinoase.
Ceea ce ma sperie este acel " din ce in ce mai putine exceptii".
Pentru ca e din ce in ce mai greu sa lupti cu mediocritatea.
E din ce in ce mai greu sa-l faci pe om sa-si descopere propriile valori inlauntrul sau.
Societatea este organizata sa produca destine mediocre.
Cei dintai pentru ca au recurs la un mijloc comod si ieftin pentru a supravietui: resemnarea, tacerea asurzitoare, iar cei din urma pentru lipsurile lor si pentru ca in lipsa oricarui element care sa le poata compensa le-au transformat in virtuti.
De exemplu: ipocrizia este un viciu la moda. Si cum toate viciile la moda trec drept virtuti, functioneaza extrem de bine spiritul de turma.
Problema e ca in fruntea turmei se afla oaia lui Becali cu clopot D&G si copite Swarovski.
Aprindeti luminitele!
Roger Waters spunea: "Each small candle lights a corner of the dark."
How many more candles do we need?

De ce purtam ochelari de soare

Traim intr-o lume ce reduce omul la retina.
O retina oarba care nu se mai uda decat in fata lucrurilor scumpe, a ambalajelor
"impecabile" fara niciun fel de consideratie pentru ceea ce se afla dincolo de ambalaj.
O retina cinica, ce cunoaste pretul lucrurilor fara a le cunoaste valoarea.
O retina perfida care-l determina pe om sa gandeasca doar la nivelul animalului din sine dar care nu-i confera nimic mai mult decat privirea patrunzatoare a unui porc recent castrat.
Retine absurde. Ce nu mai gazduiesc decat reflexia valorilor ieftine.
Dincolo de ele... intuneric.

Imagini care spun mai mult decat o mie de cuvinte...